Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeศean Dolj ศi, รฎn parteneriat cu Primฤria Municipiului Craiova ศi Consiliul Local, organizeazฤ รฎn perioada ๐ฎ0-๐ฎ2 mai, รฎ๐ป ๐ฃ๐ถ๐ฎศ๐ฎ โ๐ ๐ถ๐ต๐ฎ๐ถ ๐ฉ๐ถ๐๐ฒ๐ฎ๐๐๐นหฎ ๐ฑ๐ถ๐ป ๐๐ฟ๐ฎ๐ถ๐ผ๐๐ฎ, ๐ฆ๐ฎ๐น๐ผ๐ป๐๐น ๐ก๐ฎศ๐ถ๐ผ๐ป๐ฎ๐น ๐ฑ๐ฒ ๐ ๐ถ๐ป๐ฒ๐ฟ๐ฎ๐น๐ฒ, ๐๐ผ๐๐ถ๐น๐ฒ ศ๐ถ ๐๐ฒ๐บ๐ฒ.
Ajuns la cea de-a XV-a ediลฃie, Salonul Naลฃional de Minerale, Fosile ลi Geme este organizat de cฤtre specialiศtii Secลฃiei de ลtiinลฃele Naturii a Muzeului Olteniei ศi reuneศte aproximativ 40 de colecลฃionari ลi comercianลฃi de minerale, fosile ลi geme din ลฃarฤ (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Braศov, Bucureลti ล.a.).
Deschiderea oficialฤ a manifestฤrii va avea loc vineri, 20 mai, รฎncepรขnd cu ora 11.00, รฎn Piaศa โMihai Viteazulหฎ din Craiova.
Bijuterii cu pietre preศioase, precum rubine, safire ศi smaralde, semipreศioase, cunoscute sau mai rare, cristale naturale montate รฎn argint, confecศionate manual, diverse minerale โ vor putea fi admirate ศi cumpฤrate de craioveni, la Salonul Naลฃional de Minerale, Fosile ลi Geme, รฎn fapt un tรขrg expoziศional deschis รฎn aer liber.
Specialiศtii, prezenศi la tรขrg, printre care รฎi menศionฤm pe: ๐๐จ๐๐๐ง ๐๐๐๐ก๐จ๐ฉ๐๐๐ฃ (๐๐๐ค๐ก๐ค๐, ๐ฅ๐ง๐๐ข๐๐๐ฉ ๐๐ ๐ผ๐๐๐๐๐ข๐๐ ๐๐ค๐ขรข๐ฃฤ), ๐ผ๐ฃ๐ ๐๐๐๐๐ก๐๐๐๐ (๐๐๐ค๐ก๐ค๐), ๐ผ๐ฃ๐๐ง๐๐ ๐๐ค๐ง๐๐ช๐ฏ๐ (๐๐ฃ๐๐๐ฃ๐๐ง ๐๐๐ค๐ก๐ค๐), soศii ๐พ๐ค๐จ๐ฉ๐๐ฃ ศi ๐๐๐ง๐๐ก๐๐ฃ๐ ๐พ๐๐ง๐ข๐๐ฃ ๐ผ๐ฃ๐๐ง๐๐, de asemenea geologi, vor prezenta date despre piesele expuse, poveศti legate de istoricul descoperirii lor, cรขt ศi despre utilizarea acestora nu numai ca obiecte de podoabฤ ci ศi ca obiecte cu semnificaศii aparte, fie cฤ vorbim de sideful de la melcul paua, sau mai puศin cunoscute pietre ca Jaspul bondar din Indonezia ori Larimarul din Republica Dominicanฤ, sau alte obiecte destul de rare ca Eudialitul, care se regฤseศte รฎn Rusia ori provine din alte ศฤri รฎndepฤrtate.
รncรขntate รฎn mod deosebit de Salonul Naศional de Minerale, Fosile ศi Geme vor fi, cu siguranศฤ, doamnele ศi domniศoarele, care vor gฤsi o multitudine de bijuterii: colecศii de cristale, obiecte ornamentale, bijuterii realizate din pietre semipreศioase ศi preศioase coliere cu o cromaticฤ รฎncรขntฤtoare de la frumosul albastru al pietrei lapisIazuli, brฤศฤri, broศe, cercei cu piatra lunii, aventurin, rubin, safir, chihlimbar ori jad, cristale naturale montate รฎn argint, confecศionate manual.
Salonul Naศional de Minerale, Fosile ศi Geme ureazฤ tuturor bun venit รฎn minunata ศi magica lume a cristalelor, รฎn inima Olteniei!