Avancronica meciului Farul Constanța – Universitatea Craiova

0
244

Farul Constanța – Universitatea Craiova, sâmbătă, 16 aprilie – ora 20.30

10 victorii, două remize şi patru înfrângeri este palmaresul dobrogenilor pe teren propriu în acest sezon. Constănţenii au marcat cel puţin un gol în 10 dintre cele 16 jocuri disputate din postura de gazde în ediţia 2021-2022.

10 victorii, o remiză şi doar două înfrângeri sunt rezultatele înregistrate de olteni în 2022, formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf fiind cea mai bună echipă într-un clasament alcătuit doar pe baza jocurilor disputate în acest calendaristic.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit de 22 de ori în principala competiţie internă, de șapte ori s-au impus dobrogenii, de nouă ori au câştigat oltenii, iar alte șase jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Farul gazdă: 11 meciuri – 4 victorii Farul – 3 remize – 4 succese Universitatea Craiova.

Prima confruntare a avut loc pe 8 august 2014, Universitatea – Viitorul 2-2 (dublă Curelea / dublă B. Mitrea).

Cea mai mare diferenţă de scor: 28 noiembrie 2015, Viitorul – Universitatea Craiova 4-0.

Întâiul succes din contul oltenilor în Liga 1: 28 august 2016, Universitatea Craiova – Viitorul 2-1.

Cele mai multe goluri într-un meci din campionat: 28 aprilie 2018, Universitatea Craiova – Viitorul 3-3.

Cea mai recentă întâlnire directă: 7 martie 2022, Universitatea Craiova – Farul 1-0, gol înscris de Paul Papp.

Gheorghe Hagi vs Laurenţiu Reghecampf în toate competiţiile: 10 jocuri – două victorii Hagi – o remiză – 7 succese Reghecampf.

Mediile de vârstă

Farul Constanţa – 23 de ani şi o lună, a doua cea mai mică din campionat;

Universitatea Craiova – 25 ani şi 11 luni.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și Orange Sport.

sursa: lpf.ro