O nouă competiții de proiecte de antreprenoriat social lansata de Fundația Ford Motor Company prin Centrului de Resurse și Angajament

0
113
În Aula „Regele Mihai I” a Universității din Craiova a fost lansată cea de-a cincea competiție de proiecte de antreprenoriat social derulate în cadrul Centrului de Resurse și Angajament Ford Craiova. Evenimentul intitulat „Împreună pentru antreprenoriat social în Craiova” a vizat angrenarea cât mai multor părți interesate în antreprenoriatul social, alături de Universitatea din Craiova, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj, Ford Fund, agenți economici și voluntari.

 

CRAF Craiova este singurul Centru de Resurse și Angajament Ford din Europa, la nivel global mai existând două centre similare în Statele Unite ale Americii, la Detroit, un centru în Tailanda, la Bangkok, și unul în Africa de Sud, la Pretoria. Centrele de Resurse și Angajament Ford sunt o inovație a Fundației Ford Motor Company care reunesc partenerii nonprofit într-un mediu colaborativ, pentru a sprijini comunitățile regionale.

În deschiderea evenimentului, Rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, a declarat: „Universitatea din Craiova este una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior din sud-vestul României, o universitate ancorată în comunitate nu numai prin candidaţii şi absolvenţii săi, dar şi prin viaţa studenţilor în afara universităţii. Nu suntem doar o instituţie de educaţie, ci şi o instituţie care formează caractere, încercăm, şi se pare că şi reuşim, să învăţăm studenţii să nu ceară comunităţii fără să îşi aducă, cumva, şi aportul.

În toţi aceşti ani, am cultivat spiritul de solidaritate şi iniţiativă, implicarea profesorilor şi studenţilor în comunitate, inclusiv prin activităţi de voluntariat. Pentru a limita exodul tinerilor de valoare, UCV le-a oferit studenților mijloace si cunoștințe cu care să realizeze la Craiova ceea ce îi atrage în zone mai ofertante. Prin ONG-ul nostru, EDUCOL, în parteneriat cu Primăria Craiova și cu Fundația Ford am creat singurul Centru de Resurse și Angajament Ford din Europa.

Primii patru ani au fost un succes: CRAF Craiova a primit de 3 ori premiul CSR iar Primăria Craiova a fost recompensată cu două premii la Gala Municipiilor. Reînnoind acordul pentru încă 4 ani (2022-2026), ne propunem, pe lângă inițiativa inovativă de a sprijini tinerii să dezvolte întreprinderi sociale în beneficiul comunității locale, un program de mentorat din partea antreprenorilor și a managerilor de succes din mediul socio-economic craiovean pentru studenții noștri, dar și o susținere logistică din partea acestora, spre exemplu, firmele de IT ar putea ghida tinerii să își creeze propriile instrumente.”

Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a salutat inițiativa UCV și a mulțumit studenților voluntari și reprezentanților mediului de afaceri pentru implicarea de care dau dovadă: „Acest centru nu ar fi fost posibil fără susţinerea mediului de afaceri şi eu am militat întotdeauna pentru un parteneriat cu mediul de afaceri pentru că oraşul Craiova s-a ridicat, în primul rând, pe averea pe care au lăsat-o marii aristocraţi ai acestui municipiu. Dacă ne gândim la Jean Mihail, care şi-a lăsat toate terenurile, Muzeul de Artă, comunității, dacă ne gândim la familia Aman, ne gândim la pinacoteci, la fel, clădiri, lucruri extraordinare care au rămas în istorie, pe care noi le folosim şi de care ne bucurăm. Bineînţeles că şi noi vrem să lăsăm ceva urmaşilor noştri.

Lucrurile care s-au întâmplat până în prezent ne fac să ne bucurăm, sunt unele care sunt absolut necesare, cum ar fi investiţii în domeniul social sau medical.  Unele dintre ele vor pune din nou Craiova pe harta României pentru că vor fi lucruri care nu s-au făcut nicăieri, până acum, în ţară. Salutăm toate iniţiativele pe care le-au avut studenţii dumneavoastră, toate ideile bune pe care le-au avut şi pe care le putem pune în practică împreună cu mediul de afaceri pentru că noi, până la urmă, suntem principalul beneficiar.”

La rândul său, Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și-a declarat aprecierea pentru activitatea CRAF Craiova: „Mă bucur să fiu prezent la cea de-a cincea ediţie a acestei competiţii de proiecte, mai ales că am fost încă de la primele alături de dumneavoastră şi vă felicit pentru că aveţi un demers unic în Europa. Suntem în cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din sud-vestul României şi care este un motor ce tinde să devină motorul de dezvoltare al întregii regiuni Oltenia.

Dumneavoastră produceţi ceea ce este mai important într-un business şi anume, capitalul uman. De aici pleacă specialiştii, oamenii care ştiu ceea ce trebuie să facă și cei care inovează. Suntem parteneri pentru că așa este normal, mediul de afaceri este important, dar mediul de afaceri, academic şi administraţia publică, toate într-un parteneriat, reprezintă, de fapt, motorul dezvoltării.

Am pornit de la idei îndrăznețe, s-au concretizat în parteneriate și sper să le și vedem în perioada următoare cu Universitatea din Craiova. Vom avea cel mai mare parc industrial IT, împreună, pe platforma Blocului S200. Suntem într-un stadiu din ce în ce mai avansat.”

Președintele companiei Casa Noastră, Ștefan Cherciu, și-a manifestat, de asemenea, susținerea pentru proiectele de antreprenoriat social ale studenților UCV, declarând că acestea îi vor forma pentru cariere de succes viitoare: „Noi, ca şi companie, avem peste 2.000 de angajaţi, atât în țară, cât și în străinătate, iar ca şi producţie facem export cam 83%. Deci şi noi avem nevoie de resursă umană şi chiar felicit aceste iniţiative pentru că, fără tineri cu iniţiativă privată şi spirit de antreprenor, nu o să putem să mergem mai departe.

Noi, în general, ca și companie susținem tinerii, ne gândim la viitor, așa am gândit dintotdeauna. Unii dintre dumneavoastră știu că avem un program cu olimpici pe care o să-l reluăm anul acesta pentru că au fost blocate olimpiadele în ultimii doi ani. Noi mai susținem tinerii, într-adevăr partea socială, copii care nu mai părinți sau care au părinții plecați sau care au situația materială foarte precară și vor să studieze, în orice școală, nu neapărat olimpici.”

De asemenea, directorul companiei Hella Craiova, Nicolae Neagu, a subliniat importanța rolului pe care Universitatea din Craiova îl are în dezvoltarea comunității locale: „Noi suntem unii dintre partenerii apropiați ai Universității din Craiova fără de care, recunosc, nu am fi putut exista în această zonă. Noi suntem convinși că fără acest parteneriat între mediul de afaceri, Universitatea din Craiova și mediul social nu se poate face nimic, iar între aceste trei entități principale trebuie să existe o sincronie astfel încât această regiune să prospere.

Una dintre principalele noastre dorințe este aceea de a păstra tinerii talentați în această regiune, ei să nu mai fie atrași să plece în alte zone ale țării pentru că aici pot găsi o universitate în care pot învăța și se pot dezvolta profesional, au un oraș foarte frumos și pot găsi o firmă de înaltă tehnicitate cum este a noastră sau a altora în care să-și poată dezvolta abilitățile și vocația în acest domeniu astfel încât necesitatea de a pleca din această regiune pentru a-și îndeplini visul profesional să nu mai existe.”

În cadrul Centrului de Resurse și Angajament Ford Craiova, studenții voluntari au derulat deja 20 de proiecte de antreprenoriat social în domenii precum: educație, dezvoltare sustenabila, transport neconvențional, horticultură bio, reciclare, păstrarea tradițiilor, dezvoltare personala și sănătate.