Maratonul lansărilor de carte SF&F, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

0
132

Cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani, clubul craiovean SFVA (fostul cenaclu SF „Victor Anestin”), în colaborare cu Editura Pavcon şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, are plăcerea de a vă invita la

Maratonul lansărilor de carte SF&F

Vor fi prezentate producţiile Editurii Pavcon:

– „SFVA Quadraginta”, antologie de povestiri aparţinând membrilor SFVA;

– „Antologia Pavcon 2021”, cuprinzând cele mai frumoase povestiri din anul menţionat;

– „Corabia scufundată” de Aurel Cărăşel, un roman din seria volumelor „România sub asediu” a cărui acţiune se petrece în Caracal;

– „Criza Antropos”, un roman de acelaşi prolific autor Aurel Cărăşel;

– „Panorama Benzii Desenate româneşti” de Dodo Niţă;

– „Patru nuvele fantastice” de Ion Luca Caragiale;

– Revista „Colecţia Science Fiction” nr. 20.

La manifestare va fi prezentă şi Editura Cristian PlusArt ce va propune cititorilor două titluri:

– „Hoţul de stele” de Sorin Nină;

– „Trenul de noapte” de Sorin Nină.

Şi Editura bucureşteană Bifrost va fi prezentă cu un nou volum de aforisme semnat de craioveanul Victor Martin – „Negândurile”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iunie 2022, la ora 13, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Cenaclul SF „Victor Anestin” a luat naştere în toamna anului 1982, când un grup de membri al cenaclului „Henri Coandă”, nemulţumiţi de patronajul Casei de cultură a tineretului care nu le mai oferea nicio facilitate pentru desfăşurarea şedinţelor, au hotărât o mutare la Clubul Electroputere. Aventura în noul sediu a durat doar un an, cenaclul beneficiind apoi de un nou girant – Casa de cultură a studenţilor din Craiova, astfel că membrilor fondatori – Viorel Pîrligras, Radu Honga, Victor Martin, Mircea Liviu Goga, Florin Mihai Diloiu, Marius Stătescu, Anca Teodorescu şi Marian Mirescu -, li s-au adăugat tineri studenţi precum Daniel Cristian Dumitru, Dodo Niţă, Valentin Iordache, Gabriel Coşoveanu, Mihai Cranta, Aurelia Urziceanu, Constantin Iancu, Carmen Grădinaru, Gabriel Dimana, Constantin Gheorghe, Leonida Boeru, actorul Anghel Popescu, Ovidiu Dinică. Povestea întreagă a cenaclului figurează în antologia „SFVA Quadraginta”.

În prezent, clubul SFVA are statut juridic şi este alcătuit din Mihai Cranta, Victor Martin, Mircea Liviu Goga, Dan Ninoiu, Mihai Dumbravă, Emil Stanciu, Adrian Roşianu, Cornelia Georgescu, Viorel Pîrligras.

 

Mihai Cranta,

Preşedintele clubului SFVA