De ce se plouă Craiova, vericule?

0
347

S-a dezlănțuit natura și în urma ei a lasat un prăpăd mai mare ca niciodată. Pagube nenumarate și oameni mâhniți si nemulțumiți, că de ce se întâmplă așa ceva la Craiova.

Că de vină este administrația locală, că nu a făcut, că nu a dres, că nu a reparat, că nu a amendat sau nu a toaletat. S-a plouat Craiova pe ei sau si mai grav, s-a plouat Primaria pe Craiova si a inundat-o.

Dacă în urmă cu o săptămână, administrația locală făcea, amenda, dregea sau tăia pomi sanatosi (că poate li se arăta în vis că vor fi smulși din rădăcini ), aceeași oameni ar fi injurat că de ce amendează, că de ce taie copacii, că natura, că acoperișul era necesar, de ce să mai ia și autorizație de construire, și că lasă ca nu pică el drobul.

A picat drobul, și în timp ce tuna și fulgera, mulțimea filma și punea pe Facebook. Când ploaia s-a mai oprit, ”operatorii video” au plecat de la ferestre și au ieșit să filmeze dezastrul de pe teren.

În timp ce ei filmau dezastrul, eu, soția și un vecin căram la găleti de apă, pentru că parterul vecinilor era inundat. Când am coborât cele trei etaje mi-am lasat telefonul în casă. Am luat în schimb o găleată să dau o mână de ajutor.

Vecinii de la scările vecine priveau și filmau. Poate nu aveau găleți dar puteau să intre în șirul celor trei, ca să meargă mai repede. Aveau treabă, erau de serviciu pe Facebook. Nu poți să îți părăsești locul de muncă și să fii om, te arde la salariu Facebook.

Este normal ca oamenii păgubiți să fie supărați și să caute un vinovat. E în firea umană. E bine și că avem acces la informații și Doamne ajută că trăim într-o țară în care cu toții ne putem exprima liberi opinia! Dar în situații de genul acesta, de calamitate naturală, să nu uităm să fim oameni. Furați de peisaj, să nu uităm să dăm o mână de ajutor acolo unde este nevoie. Să fim solidari, că tot a fost la modă acest cuvânt!

Situații de genul acesta vor mai fi și este datoria autorităților locale să gândească și să găsească soluții pentru ca lucrurile să nu devină și mai grave decât au fost ieri.

Dar este și datoria noastră să rămânem oameni. Cu furia naturii nu te poți pune. Nu e nimeni împotrivă să o filmezi de la geam, ba chiar e indicat să o faci de la geam, că de ieși afară… Dar după ce trece nenorocirea, aruncă o privire în jurul tău, lasă telefonul deoparte și dă o mână de ajutor acolo unde este nevoie, că nu strică, ba dimpotrivă!

Si ca să închei într-o notă de social-media: Înainte de a cere altora să facă, fii tu primul exemplul! 

P.S.: Titlu e inspirat de celebrul film românesc De ce trag clopotele, Mitică? care are la bază un scenariu alcătuit din mai multe texte scrise de atat de actualul Nenea Iancu. Declar asta ca sa nu avem vorbe dupa aceea.