Expoziția „Fir către viitor” gazduita de Casa de Cultură Traian Demetrescu, incepand de luni

0
87

Casa de Cultură Traian Demetrescu găzduiește, începând de luni, Expoziția „Fir către viitor”, regăsindu-se aici obiecte artizanale si decorative confecționate în cadrul unor ateliere ocupaționale desfășurate la secția exterioară Ișalnița.

Cele șase femei private de libertate implicate în ateliere şi-au descoperit abilitățile în perioada petrecută după gratii şi, prin intermediul activităţilor practice, au ajuns să-şi îmbunătățească creativitatea.

Confecționarea unor obiecte decorative din ață și realizarea picturilor deosebite pot constitui moduri de a se întreține după liberare.

Activitățile artistice oferă persoanelor private de libertate oportunitatea de a explora și exprima, prin intermediul materialelor specifice creației artistice, diversele trăiri resimțite pe parcursul detenției.

„Arta, indiferent de forma de exprimare, are atât o componentă ocupaţională, cât şi terapeutică. Casa de Cultură Traian Demetrescu este un partener de tradiție care sprijină eforturile artistice ale persoanelor private de libertate.

Unitatea penitenciară își propune sensibilizarea comunității locale cu privire la problematica reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, pentru ca acestea să nu se confrunte cu prejudecăți și să fie sprijinite după liberare”, arată reprezentanții Penitenciarului Craiova, într-un comunicat de presă.