Ce trebuie să facă doljenii ale căror permise de conducere expiră în perioada imediat următoare. Peste 12.000 de acte vor fi schimbate

0
82

Peste 12.000 de permise de conducere vor expira, în perioada noiembrie 2022- februarie 2023, în județul Dolj, reprezentanții SPCRPCIV menționând faptul că șoferii care se găsesc în această situație pot deja să facă demersuri pentru obținerea unui nou document, totul pentru a evita aglomerația. 

La ora actuală se pot face programări de pe z zi pe alta, spun reprezentanții Serviciului, situație care, cel mai probabil, nu se va mai întâlni din inauraie încolo.

În anul 2013 au intervenit câteva modificări legislative în ceea ce privește preschimbarea permiselor de conducere, în sensul că s-a introdus obligativitatea depunerii unei fișe medicale în toate cazurile în care se solicita eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă.

Până la intrarea în vigoare a acestor modificări, era suficient să se solicite reînnoirea permisului de conducere în perioada de valabilitate a acestuia, pentru a beneficia de o nouă valabilitate administrativă de 10 ani, fără a fi necesară depunerea unei fișe medicale.

„Astfel că, la sfârșitul anului 2012 și începutul anului 2013, pentru a putea beneficia de acele prevederi, mai permisive, foarte mulți posesori de permise de conducere au solicitat reînnoirea acestora, primind o valabilitate de 10 ani, valabilitate care expiră în perioada imediat următoare”, explică reprezentanții SPCRPCIV.

La nivelul județului Dolj, situația permiselor a căror valabilitate va expira, este urmatoarea: în noiembrie-1418, în luna decembrie-1766, în luna ianuarie-7661 și în februarie-1443.

„Pentru a evita aglomerarea ghișeelor la care se efectuează activități de preschimbare a permiselor de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule face apel către toți posesorii de premise de conducere din județul Dolj și nu numai, să verifice din timp valabilitatea acestor documente, iar în cazul în care constată că expiră în perioada următoare, să înceapă demersurile pentru preschimbarea acestora”, explică reprezentanții Serviciului.

Procedura este simplă, mai spun aceștia. Atât plata pentru fișa medicală, cât și programarea se pot face online.

„În primul rând, trebuie să meargă la o policlinică autorizată pentru întocmirea unei fișe medicale tip, după care se achită o taxă reprezentând contravaloarea permisului de conducere, în valoare de 89 de lei. Aceasta se poate plăti și online pe portalul ghiseul.ro, la unul dintre ghișeele poștei române sau la orice agenție CEC. Ultima operațiune este programarea online la unul dintre ghișeele SPCRPCIV, care efectuează operațiuni de preschimbare. Programarea se face pe site-ul drpciv.ro, secțiunea programări online. În momentul de față există locuri disponibile chiar a doua zi, dar acest lucru se poate schimba în perioada următoare, având în vedere că o să urmeze și perioada sarbătorilor care de obicei este mai aglomerată”, conchid reprezentanții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Dolj.