Festivalul toamnei si Târgul meșterilor populari in aceste zile la Craiova

0
165

Începând de miercuri, până duminică, în municipiul Craiova vor avea loc Festivalul toamnei, Târgul meșterilor populari, două târguri de handmade și antichități și Festivalul Istanbul Street Food.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, peste 20 de producători de flori și articole cu specific floral, din diferite zone ale țării, se vor întâlni la Festivalul Toamnei 2022 Expoziție de flori și handmade. În Piața Frații Buzești poate fi admirată explozia de culoare și parfum, dar se și pot achiziționa flori deosebite sau dulciuri artizanale.

Tot în aceeași perioadă, 26-30 octombrie, au loc și două târguri de handmade și antichități, pe Calea Unirii și, respectiv, pe Aleea centrului comercial Mercur.

„Cele două târguri vor fi, de asemenea, un bun prilej pentru a achiziţiona diverse produse – de la bijuterii, accesorii vestimentare şi ţesături la obiecte pictate, sculptate, realizate din ceramică, sticlă, lemn„, au precizat reprezentanții Primăriei Craiova.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an este Târgul Meșterilor Populari  care va reuni la Craiova, în perioada 28 -30 octombrie, aproximativ 60 de artiști, din Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Timişoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov, Prahova, Hunedoara, Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa.

„Târgul Meşterilor Populari va avea loc, în Piaţa William Shakespeare, unde meșteri olari, cioplitori în lemn, cojocari, ţesători, cusători, pielari, iconari, fierari, cofetari şi nu numai vor expune o diversitate de obiecte lucrate manual. În cadrul expoziției cu vânzare se vor regăsi atât obiecte de ceramică, textile, împletituri, țesături, coșuri, icoane, obiecte de mobilier, cât și produse alimentare tradiționale-afumături, brânzeturi şi prăjituri sau produse apicole”, mai spun reprezentanții Primăriei Craiova.

Târgul Meșterilor Populari este organizat de Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Primăria Craiova.

Totodată, în perioada 28 – 30 octombrie, indiferent de vârstă și preferințe culinare, doljenii sunt așterptați în Piața Mihai Viteazul la Festivalul Istanbul Street Food, unde se vor delecta cu delicii turcești și preparate din fructe de mare, într-o atmosferă incendiară întreținută de un DJ.