La doar 30 de ani, fotbalistul craiovean Alex Mitriță a anunțat, printr-o scrisoare emoționantă, că se retrage din Echipa Națională a României.

„După aproape 14 ani de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul unui lot național și mai bine de 7 ani de la debutul la prima reprezentativă, a venit momentul să iau o decizie grea, dar necesară: mă retrag de la echipa națională a României”, a transmis Mitriță.

Mijlocașul ofensiv a rememorat primele clipe în care a fost convocat la lotul de juniori și emoțiile intense de la debutul pentru tricolori: „Să îți auzi imnul și să știi că porți pe umeri speranța și mândria unei țări întregi e un sentiment greu de descris.”

Decizia vine în contextul în care Mitriță evoluează acum în China, iar distanțele și programul aglomerat fac dificilă o prezență constantă la echipa națională: „Mai am doar câțiva ani la nivel înalt și simt nevoia să îmi îndrept energia spre viitorul meu și al familiei mele.”

Fotbalistul a ținut să mulțumească selecționerilor, colegilor și staff-ului alături de care a lucrat, dar mai ales suporterilor: „Fără voi, fotbalul nu ar avea aceeași frumusețe. V-am simțit mereu aproape.”

Mitriță a încheiat mesajul cu promisiunea că va rămâne mereu suporter al tricolorilor: „Naționala va rămâne mereu în inima mea. Hai, România!”

Echipa Națională îi mulțumește lui Alex Mitriță pentru dăruirea și contribuțiile sale și îi urează mult succes mai departe în carieră.