Comunicat de presă 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a primit ieri, 21 iunie 2023, vizita Excelenței Sale, doamna Ambasador a Statelor Unite ale Americii, Kathleen Ann Kavalec, a domnului Peter Brown, Cultural Affairs Officer și a domnișoarei Irina Nițu, American Spaces Director.

Întâlnirea s-a desfășurat la American Corner Craiova în prezența managerului bibliotecii județene, domnul Lucian Dindirică, a coordonatorilor American Corner Craiova și a invitaților, colaboratori importanți în desfășurarea programelor culturale.

La discuțiile derulate în cadrul întâlnirii au participat reprezentanți aiUniversității din Craiova: conf.univ.dr. Anamaria Preda, Decan al Facultății de Litere, lect.univ.dr. Sorin Cazacu, prodecan cu Relațiile Internaționale și Activitatea Studenților, conf.univ.dr. Florentina Anghel, prodecan cu probleme de învățământ, lect.univ.dr. Claudia Pisoschi, director al Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germane, lect.univ.dr. Geogiana Dilă, lect.univ.dr. Ana-Maria Demetrian, Alexa DeCarlo, profesor Fulbright și voluntar American Corner, studenți de la Facultatea de Litere, premianți ai concursului anual Students’ Competition, precum și doamna Marga Bulugean, jurnalist, speacker în cadrul proiectului „Alfabetizare media”, derulat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

A fost o întâlnire benefică, în cadrul căreia s-a discutat despre importanța colaborării interinstituționale în realizarea programelor pentru comunitate.

American Corner Craiova reprezintă un parteneriat între Ambasada Statelor Unite la București, Consiliul Județean Dolj și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, parteneriat semnat în anul 2006, care își propune crearea de punți de cunoaștere reciprocă între cele două țări, prin promovarea valorilor comune. De la înființare, 150.000 de beneficiari au participat la aproximativ 3000 de evenimente culturale.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”