Amprenta păcii, pe simezele Galeriilor „Cromatic“

0
211

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Asociația Seniori Art Craiova vernisează vineri, 16 septembrie 2022, ora 14:00, la Galeriile „Cromatic“, expozițiile „Amprente cromatice“ și „Arta – sol de pace“.

„Amprente cromatice“ este o expoziție manifest pentru pace, ce cuprinde 27 de lucrări în tempera pe pânză, sticlă și carton, realizată de copii din cadrul Asociației Seniori Art. Expun pe simezele Galeriilor „Cromatic“: Theodora Costescu, Maria Curcă, Andreea Mirea, Bogdan Rareș, Radu Rareș.

Cea de-a doua expoziție, „Arta – sol de pace“ este parte a Salonului de toamnă al Asociației Seniori Art, în ea regăsindu-se 44 de creații realizate de 29 de artiști profesioniști și amatori din țară, dar și din Wellington – Marea Britanie și Gabon – Africa Centrală. Expoziția va fi deschisă de prof. dr. Lucian Irimescu și prof. Nicolae Marinescu. Violoncelistul Mircea Suchici va onora vernisajul cu un medalion muzical.

Artiștii plastici, Mariana Montegaza și Daniel Guță, reprezentanții Asociației Seniori Art Craiova, vor fi curatorii celor două expoziții.

Expozițiile vor rămâne deschise până la 30 septembrie 2022, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, str. Al. Macedonski 28. Intrarea este liberă.

Lucrările vor mai putea fi admirate și pe paginile facebook ale instituției: Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/ccp.dolj) și Galeriile Cromatic, Centrul Creației Populare Dolj (https://www.facebook.com/CJCPCTDj).