Comunicat de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 21 martie 2023, începând cu ora 17.00, în sala „Academician Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului Benedictiana, autor Bogdan Boeru.

Sculptorul Gabriel Lungu participă la acest eveniment cu o expoziție de sculptură.

Bogdan Boeru s-a născut în anul 1975, la Constanța. Este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, autor a unsprezece cărți (poezie, proză, eseu),colaborator al mai multor reviste de literatură din țară. O parte dintre lucrările sale au fost traduse în limbile: engleză, italiană, bulgară, suedeză.

În perioada 1993-2018 a fost solist vocal și basist al formației heavy metal intitulată INTERITUS DEI, alături de care a editat șase LP-uri în România, Norvegia, Germania și Rusia. Este coautor al scenariului unei piese de teatru jucate la Constanța în 2017 și a avut colaborări cu studiouri de producție video pentru diferite scenarii de spoturi publicitare, scurtmetraje și filme documentare.

Benedictiana este o cetate imaginară, așezată undeva pe teritoriul Siriei actuale, într-un sfârșit de secol XII bulversat de căderea Ierusalimului și populat cu personaje puternice, emblematice. Ele trăiesc aventuri spectaculoase, fantastice, dar și drame ale propriilor măriri și prăbușiri, orbite fiind de iluzorii ambiții personale și captive ale unor ideologii pe care nu le pot depăși.

Toată această încleștare umană, de culturi, credințe, etnii și idealuri este profund tulburată de niște fenomene ieșite din comun, pe care nimeni nu și le explică, dar cu care toți se confruntă în moduri și cu efecte neașteptate. Romanul ne dă ocazia să ne lăsăm seduși de această lume îndepărtată, pe cât de fascinantă prin elementele fantastice, pe atât de vie și de autentică prin amănuntele istorice de o acuratețe și bogăție remarcabile. Scriitura lui Bogdan Boeru este una cinematică, dezvoltând cadre ample, dinamice și detalii revelatoare de taine ascunse, pe un ritm care te ține prins până la finalul dramatic. Privită din zarea secolului XXI, acțiunea își dorește să fie o lecție despre cum ar putea fi abordate frământărilecontemporaneității, plecându-se de la constatarea simplă că, înainte de a ne construi identitatea pe fundamente religioase, politice, etnice etc., suntem oameni.”- Bogdan Boeru

Sculptorul Gabriel Lungus-a născut în anul 1968, la Constanța. A urmat cursurile Liceului Industrial nr.10 (actual Ovidius) și, începând cu anul 1986, ale Institutului „Mircea cel Bătrân” (actual U.M.C.). În 1988, în urma unui accident, a rămas paralizat în jumătatea inferioară a corpului și a fost nevoit să abandoneze cursurile universitare. Începând cu 1991, a luat lecții de sculptură de la sculptorul George Culea. Spre deosebire de maestrul său, care preferă piatra, Gabriel Lungu se orientează către lemn.

Lucrările lui se găsesc în colecții de stat dinRomânia și Bulgaria, precum și în colecții particulare din România, Bulgaria, Israel, Marea Britanie, Franța.

La eveniment vor participa invitații:Mihaela Călinescu și prof.Carmen Theo Făgețeanu.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”