COMUNICAT DE PRESĂ
Consiliul Județean (CJ) Dolj marchează, în perioada 13 – 19 februarie, împlinirea a 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, printr-o suită de evenimente de înaltă ținută, menite să pună în valoare contribuția imensă pe care „Părintele sculpturii moderne“ și-a adus-o la îmbogățirea culturii universale.
Seria manifestărilor, așezate sub titlul „Brâncuși. Al lumii”, va fi deschisă de expoziția de artă fotografică, pictură și grafică „Brâncuși văzut prin ochii copiilor”, organizată de Școala Populară de Arte și Meserii ,,Cornetti“ Craiova și care va fi vernisată luni, 13 februarie. În aceeași zi, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va fi gazda expoziției de carte „Constantin Brâncuși în colecțiile bibliotecii Aman”, un demers în cadrul căruia va rula și o prezentare multimedia.
Muzeul Olteniei Craiova, prin intermediul evenimentului „Din viața lui Brâncuși”, organizat marți, 14 februarie, pune la dispoziția publicului documente inedite provenind din perioada șederii marelui sculptor la Craiova și București. Renumitul arhitect italian Oreste Ruggiero este invitatul conferinței internaționale „Zborul – de la Da Vinci la Brâncuși”, manifestare care aduce în fața invitaților expunerea unor documente și fotografii inedite din Fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
În ziua de 15 februarie, Muzeul de Artă, prin spațiile pe care le pune la dispoziție în Sala Oglinzilor și la Centrul „Constantin Brâncuși”, este gazda evenimentelor „Brâncuși și prietenii săi”, activitate cultural-educativă destinată elevilor, și „Constantin Brâncuși, între Pământ și Cer pe Calea Sufletelor”, o proiecție de film documentar și dezbatere.
Expoziția de cărți și documente reprezentative „Constantin Brâncuși în colecțiile Exilului Românesc” va deschide seria inițiativelor desfășurate joi, 16 februarie, care mai cuprinde „Brâncuși reloaded” și „Față în față. Începuturi”, ultimele două manifestări urmând să se desfășoare în spațiile puse la dispoziție de Galeria ARTA.
Scriitorul Ion Deaconescu va intra în dialog deschis cu cititorii volumului-omagiu „Pasărea sunt eu”, un eveniment care se va desfășura vineri, 17 februarie, la Muzeul de Artă, în Sala Oglinzilor. O zi mai târziu, melomanii se vor putea bucura de un regal muzical, „Poveste din Bucureștiul de odinioară”, găzduit de Filarmonica Oltenia Craiova și pus în scenă de actrița Miruna Ionescu și de violonistul Valentin Albeșteanu, acompaniați Taraful de Oraș.
Duminică, 19 februarie, atunci când este marcată Ziua Națională „Constantin Brâncuși“, vor avea loc două conferințe care tratează subiecte de cercetare și sinteză asupra operei sculptorului: „Atelierul lui Brâncuși“, susținută de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, și „De ce dormitează muza lui Brâncuși?“, avându-l ca autor pe prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu.
„Ziua Națională «Constantin Brâncuși» este una cu încărcătură deosebită pentru orașul nostru, odată cu finalizarea proiectului îndrăzneț al construirii unei prisme din sticlă, consacrată marelui artist, și cu inaugurarea centrului care îi poartă numele.
Am dedicat o întreagă săptămână evenimentelor legate de această aniversare – un ansamblu de expoziții, conferințe, proiecții de film, prezentări de carte, spectacole și activități educative pentru copii, conceput pentru toate categoriile de public.
Constantin Brâncuși este universal, dar îl simțim al nostru prin fiecare gest de prețuire a operelor sale și de integrare în arta noastră națională“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Detalii suplimentare despre evenimentele incluse în programul „Brâncuși. Al lumii“ pot fi regăsite pe platforma online Discover Dolj.
BIROUL DE PRESĂ