Cum s-au descurcat elevii doljeni la simulările județene

0
240

Elevii doljeni au susținut, în perioada 06–08 februarie, simularea județeană a examenului de Evaluare Națională pentru elevii de clasa a VIII-a și a examenului Național de Bacalaureat pentru elevii din clasele terminale.

La simularea județeană a examenului de Evaluare Națională s-au înscris 4.967 de elevi, 4.216 fiind prezenți. Pentru fraudă, doi elevi au fost eliminați.

59,61% dintre elevi au obținut medii peste 5.00.

În privința rezultatelor, 20 de elevi au obțiut nota 10 (2 – Limba și literatura română, 18 – Matematică).

La simularea județeană a examenului național de Bacalaureat s-au înscris 3776 de elevi înscriși. Au fost 852 de absenți, doi elevi eliminați, 35,91% dintre rezultate fiind medii peste 6.

În total, potrivit ISJ Dolj, au fost obținute 50 note de 10 (4 – Limba și literatura română; 15 – Istorie, 5- Matematică, 26 –Biologie, 5 – Logică și Argumentare, 2 – Chimie, 2 – Informatică, 1 – Geografie).

Simularea județeană a examenelor naționale a avut ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, cu regulile de organizare și desfășurare, cu atmosfera de examen, cu încadrarea în timpul propus, cu redactarea subiectului pe foi standard sau tip broșură.

De asemenea, prin organizarea simulărilor județene s-a urmărit optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar doljean la finalul studiilor gimnaziale/liceale, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional de succes.

Rezultatele elevilor nu vor fi trecute în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevilor, notele obținute la simulările județene pot fi trecute în catalog.