Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc annual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.
Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” vă invită la expoziția de arte vizuale”Eminesciana”.
Pesimezele Galeriei ”Vollard” expun sâmbătă 15 ianuarie 2021, ora 18.00, artiștii plastici de la Cenaclul de Arte Vizuale ”Art Amicis” curator fiind Nela Marinela Sălcianu.
”Nela Sălcianu şi-a dorit paşii călăuziţi pe un singur drum, cel al artei, şi n-a încetat o clipă să spere că îşi va trăi zilele în universal celor cu inimă curată şi dragoste de frumos. Fragilitatea este cea care te determină să te apropii cu delicateţe de sufletul graficienei Nela Sălcianu. Este o mânuţă de om, care ascunde multă forţă şi nepotolită sete creatoare. Vine din rândurile celor ce au crezut mereu cu tărie că arta îi înalţă pe oameni, le modelează spiritul, îi face mai frumoşi, mai buni, mai drepţi” – https://salcianunela.weebly.com/