Eugen Trică a vorbit, pentru ProSport, despre despărțirea de FC U Craiova, după ce clubul oltean nu i-a mai prelungit contractul și a lăsat astfel cale liberă pentru aducerea lui Adrian Mutu.
Eugen Trică (44 de ani) fusese readus pe banca lui FC U Craiova în luna martie a acestui an. Cu Trica pe banca, echipa lui Mititelu A PROMOVAT IN LIGA I.
„M-am despărțit de Craiova. De pe 16 iunie devin liber de contract. Nu știu dacă e vorba de dezamăgire… Nu sunt dezamăgit, ci fericit pentru că am făcut bucuroși fanii adevărați ai Craiovei. Aici se despart drumurile noastre.
Legat de litigiul din trecut pot să anunț că el va merge înainte. Când am venit la club le-am zis să discutăm, să ne înțelegem. Era penibil ca antrenorul să fie în litigiu cu clubul. Ei au zis că să îl las să meargă mai departe, iar, dacă voi câștiga, îmi vor da banii. Eu am făcut primul pas, dar nu au dorit să îl stingem atunci.
Acum, cu siguranță că vom merge până la capăt, așa cum e firesc. Știu că e bine ca niciodată să nu zici niciodată, dar eu cred că nu voi mai antrena această echipă. Eu nu sunt Napoli, să revin de 7 ori. Am revenit o dată, am dus echipa în prima ligă și cu asta s-a terminat.
Voi merge alături de băieții din galerie la meciuri, dacă voi fi în Craiova, voi susține echipa, dar pe bancă nu voi mai fi acolo. Pot spune că mă despart de club în condiții amiabile, oamenii au promis că vor achita tot ce au de achitat și sunt convins că sunt de cuvânt”, a declarat Eugen Trică, pentru ProSport.
sursa: prosport.ro