Hipodromul din Parcul Romanescu renaște! Craiova găzduiește Marele Premiu Național de Echitație

0
497

Craiova, 21 mai 2025 – După zeci de ani de liniște, hipodromul din Parcul Nicolae Romanescu se pregătește să revină în centrul atenției, devenind din nou gazda unui eveniment sportiv de anvergură. Cu prilejul Zilelor Craiovei, pasionații de sporturi ecvestre și nu numai sunt invitați la un spectacol-concurs unic: Marele Premiu al Municipiului Craiova, etapă națională de sărituri peste obstacole.

Evenimentul va avea loc sâmbătă și duminică, 31 mai – 1 iunie, și va aduce la start peste 40 de sportivi din toate colțurile țării, într-o competiție care promite eleganță, forță și spectacol.

„Pentru prima oară după zeci de ani, hipodromul din Parcul Romanescu va prinde viață, de Zilele Craiovei, și va găzdui un spectacol-concurs de echitație. Este un moment istoric pentru orașul nostru și pentru sportul ecvestru din Oltenia”, a declarat Adrian Cosman, managerul SCM Craiova.

Competiția este organizată de SCM Craiova, în parteneriat cu Federația Ecvestră Română, și face parte din calendarul oficial al competițiilor naționale de profil.

Publicul craiovean va avea astfel ocazia rară de a asista la o competiție ecvestră într-un cadru natural deosebit, cu o bogată tradiție sportivă. Hipodromul, aflat în inima celui mai mare parc natural urban din România, își va recăpăta pentru două zile farmecul de altădată.

Intrarea este liberă, iar organizatorii promit nu doar o competiție spectaculoasă, ci și momente de relaxare, demonstrații, muzică și activități dedicate copiilor – mai ales că duminică este și Ziua Internațională a Copilului.