Începând cu februarie, în prima zi de miercuri din fiecare lună, intrarea la Muzeul Olteniei din Craiova este gratuită pentru pensionari, anunță reprezentanții instituției.
Astfel, prima zi de vizitare gratuită va fi miercuri, 1 februarie.
„Din dorința de a înlesni accesul la cultură, începând din luna februarie, instituim o zi de vizitare gratuită pentru persoanele vârstnice”, anunță reprezentanții Muzeului.
Se pot vizita toate spațiile instituției de cultură:
Secția Istorie Arheologie – str. Madona Dudu nr.14
Secția de Etnografie – str. Matei Basarab nr.16
Secția de Științele Naturii – str. Popa Șapcă nr.8, conform programului obișnuit de vizitare
Programul de vizitare este 9.00-17.00, ultimul vizitator fiind acceptat la 16.15.