Două mașini au fost distruse, marți după-amiaza, la Craiova, în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.
Apelul la 112 anunța că doar o mașină este afectată, dar când pompierii au ajuns în zona indicată, au depistat că era vorba despre două autoturisme.
Ambele mașini erau parcate în zona cinematografului Patria.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit electric”, arată ISU Dolj.