Universitatea Craiova a început acest sezon cu entuziasm, goluri multe și un suflu nou adus de Mirel Rădoi. Echipa părea eliberată, ofensivă, dornică să arate că poate concura cu oricine. Atmosfera din jurul clubului era una pozitivă, iar suporterii simțeau, în sfârșit, că fotbalul oltenesc își recapătă spiritul.
A urmat calificarea istorică în grupele Conference League, un moment care ar fi trebuit să consolideze liniștea și unitatea din vestiar. În schimb, în ultimele săptămâni, ceva pare să se fi schimbat radical. Mirel Rădoi, omul care a adus calmul și claritatea tactică, a devenit tot mai tensionat, tot mai conflictual – cu jucătorii, cu conducerea și, în curând, cu propriii suporteri.
Cum spunea un fost om de fotbal: „Lui Mirel Rădoi nu-i este bine când e bine.” Poate sună dur, dar comportamentul său recent o confirmă. În loc să se bucure de parcursul echipei și de sprijinul uriaș al fanilor, Rădoi pare să caute mereu un motiv de ceartă, o țintă pentru nervii săi.
Această stare de tensiune nu rămâne fără efecte – se simte în jocul echipei, în atitudinea jucătorilor, în energia tribunei. Universitatea Craiova pornea în acest sezon cu ambiții uriașe, dar pe măsură ce nervii antrenorului cresc, speranțele par să se micșoreze.
Poate că e momentul ca Mirel Rădoi să respire adânc, să lase orgoliile deoparte și să redevină antrenorul lucid, atent și inspirat care a convins o întreagă comunitate că se poate construi ceva durabil.
Suporterii l-au susținut, l-au înțeles și i-au oferit răbdare. Dar la Craiova, răbdarea are mereu o limită – iar când se epuizează, niciun nume nu e mai presus de echipă.
