Mitropolia Olteniei a solicitat taierea mai multor tei din curtea Bisericii Madona Dudu din Craiova

0
151

Mai mulți tei din curtea Bisericii Madona Dudu din Craiova au fost tăiați, solicitarea în acest sens venind din partea Mitropoliei Olteniei.  RAADPFL a fost operatorul care a executat tăierea arborilor, iar Garda de Mediu Dolj anunță verificări în acest caz, pentru a stabili dacă lucrările au fost efectuate conform legii. 

Potrivit reprezentanților RAADPFL Craiova, responsabilitatea cu privire la avizele necesare pentru legalitatea lucrărilor revine Mitropoliei Olteniei.

„Mitropolia Olteniei a solicitat RAADPFL Craiova să execute lucrarea de tăiere a arborilor amplasați în curtea Bisericii Madona Dudu (proprietatea Mitropoliei). Regia a întocmit un deviz-ofertă pentru executarea acestei lucrări, iar Mitropolia l-a acceptat și și-a asumat toată responsabilitatea în ceea ce privește avizele legale necesare pentru tăierea arborilor”, au precizat reprezentanții RAADPFL Craiova.

În privința obținerii avizelor necesare, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj spune că nu au primit solicitări în acest sens.

„Mitropolia Olteniei nu a solicitat o părere în acest sens sau vreun aviz”, a precizat Monica Mateescu, directoar APM Dolj.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, Ioniță Apostolache, a precizat că este vorba despre o reamenajare a curții interioare a bisericii.

„Este vorba despre vegetație îmbătrânită. Despre tei, arbori de estență moale, de peste 50 de ani. S-a luat această decizie în vederea reamenajării curții interioare a bisericii. Se va reveni cu alți arbori, nu va rămâne așa”, a explicat Apostolache.

Craiovenii sunt dezamăgiți de această decizie luată de Mitropolia Olteniei, hotărârea stârnind zeci de reacții aprinse în mediul online.

La rândul lor, reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj au menționat că vor face o verificare cu privire la aceste tăieri de arbori pentru a se stabili dacă au fost efectuate în baza legii.