Muzeul Olteniei din Craiova a câștigat statutul de Partener Instituțional al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, fiind singura instituție din județ ce deține un astfel de parteneriat. 

Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a menționat faptul că o candidatură în acest sens a fost depusă în luna iulie, anul acesta.

„Luna trecută, am depus la UNESCO România dosarul pentru candidatura Muzeului Olteniei la statutul de Partener Instituțional al UNESCO România și, în urma evaluării, am obținut acest parteneriat.

Votul de încredere acordat Muzeului Olteniei și parteneriatul cu UNESCO România ne onorează și reprezintă atât o formă de recunoaștere a investițiilor semnificative realizate de administrația județeană la nivelul Muzeului Olteniei, cât și susținerea și confirmarea valorii deosebite a activității muzeului în domeniul culturii”, a explicat Cosmin Vasile.

Sub egida statutului de partener instituțional CNR UNESCO, Muzeul Olteniei va organiza expoziții emblematice cu instituții omoloage naționale și internaționale și va fi conectat la comunitatea culturală internațională, principiile și valorile UNESCO.