De la extazul tribunelor la tensiunea sufocantă a penalty-urilor, 13 mai 2026 intră în istoria alb-albastră ca ziua în care Bănia a vibrat din nou la intensitate maximă. Universitatea Craiova a învins U Cluj, iar Cupa României se întoarce acasă, acolo unde inima fotbalului românesc bate în ritm de maree oltenească.
Nu a fost un meci de „care pe care” în sensul clasic, spectaculos, ci un șah fin, purtat pe parcursul a 120 de minute. Ambele echipe au jucat „safe”, conștiente că o singură eroare poate dărâma un an întreg de muncă. S-a jucat la siguranță, s-a jucat cu garda sus, iar prelungirile n-au făcut decât să întindă nervii tuturor până la punctul de rupere.
Loteria care nu e doar noroc
Când s-a ajuns la punctul cu var, stadionul a amuțit. Unii spun că penalty-urile sunt „loteria norocului”. Noi, cei care cunoaștem spiritul Olteniei, știm că este, de fapt, testul suprem al nervilor tari.
Crețu a executat cu sânge rece, ducând scorul la 5-6, iar apoi, tot universul s-a concentrat într-un singur punct: între buturile porții, unde Laurențiu Popescu părea să fi crescut cu câțiva metri în înălțime. Ratarea lui Cristea și prăbușirea lui pe gazon au fost semnalul de eliberare. În secunda următoare, Popescu nu a fugit, ci a „zburat” către colegii săi, într-o îmbrățișare colectivă care a topit ani de așteptări.
„De bucurie rar avurăm parte…”
Versurile imnului nostru n-au sunat niciodată mai dureros de adevărate. În fotbal, ca și în viață, momentele de grație sunt puține, dar tocmai de aceea sunt devorate cu toată ființa. Pe 13 mai, am savurat victoria nu doar pentru trofeul în sine, ci pentru sentimentul de apartenență pe care doar culorile alb-albastre îl pot oferi. S-a jucat pe tricouri cu chipul lui Ion Oblemenco. O victori obținută #InNumeleLui
Cupa este acum în vitrină, dar în sufletele noastre a rămas ceva mai mult: speranța. Această victorie nu este un punct final, ci un preambul. Am plâns de fericire la Cupă, dar ne-am păstrat lacrimi și pentru ziua — sperăm noi, apropiată — în care vom celebra câștigarea campionatului.
„Emoțiile acestui meci nu pot fi explicate prin statistici. Ele se simt în nodul din gâtul fiecărui suporter care a văzut zborul lui Popescu și în mândria cu care vom purta eșarfele prin oraș mult timp de acum înainte.”
Felicitări, leilor! Ați demonstrat că în Bănie, fotbalul este mai mult decât un sport; este o religie a rezilienței.
Iubire alb-albastră pentru totdeauna!
