Din atelierul soților Dîlganu, familia din Craiova care din dragoste și respect pentru lemn dă viață și culoare acestui material, se lucrează de zor, la început de an, cei doi meșteri populari preluând deja foarte multe comenzi pentru luna martie și nu numai.
Rodica Dîlganu a avut ideea de a picta manual mărțișoare, iar succesul a fost peste măsura așteptărilor sale.
Iile, trifoiul, bănuții, fluturașii, dar și ciupercuțele viu colorate, toate sunt apreciate și cerute, anul acesta, de către persoane din țară și de peste hotare.
„În această perioadă, nu puteau lipsi mărțișoarele care vin însoțite de felicitări cu mândre țărăncuțe că să aducem ceva deosebit. Modelul cu ii este, de trei ani, preferatul clienților, dar și trifoiul, fluturașii sunt modele cerute. Anul acesta, în atelierul nostru, au apărut și ciupercuțe drăguțe, viu colorate”, spune Rodica Dîlganu.
Noutatea de anul acesta este că în atelierul artiștilor craioveni vor fi pictate, tot pentru luna martie, brățări din lemn.
De asemenea, povestește Rodica, cutiile pentru bijuterii, tăvile și semnele de carte fac și ele parte din cadourile speciale pentru mărțișor.
Foarte cerute, în această perioadă, sunt cutiile pentru pâine. Această idee, de a le picta, a luat naștere cu doi ani în urmă.
„Cutiile pentru pâine pictate sunt, zilele acestea, vedetele din atelier. Ne-am apucat, în urmă cu doi ani, să realizam aceste cutii pentru pâine, în ideea de a aduce farmec și culoare în bucătărie și așa a fost. Avem cutii ajunse în toate colțurile țării și ne bucură acest lucru, mai ales când clienții ne trimit fotografii cu bucătăriile care au prins culoare”, mai spune Rodica.
Seturile practice, care aduc adieri de primăvară și vară, sunt și ele în lucru, fiind printre cele mai cerute. Mulți clienți vor să aibă toate obiectele personalizate, cu modelul dorit, fie pentru casă, fie pentru a le oferi celor dragi.
„Avem și seturi care sunt daruri speciale pentru cei dragi. Astfel, săptămâna viitoare, va ajunge în județul Cluj, la doamna primar din Borșa, o tavă și o cutie de pâine, dar și alte obiecte. Modelele cu lavanda, maci și floarea soarelui sunt printre preferatele tuturor, dar avem și flori de liliac, clopoței. O clienta nouă, din Suceava, ne-a spus că apreciază în mod deosebit obiectele și în mod special pictura pe care a remarcat-o de prima dată, pentru că a văzut că nu este realizată cu șablon, cum sunt cele din Ardeal. Doamna a observat că modelele sunt deosebite și mai aproape de florile reale. Este minunat când munca îți este apreciată”, a precizat Rodica Dîlganu.
Pentru acest început de an, soții Dîlganu au făcut eforturi să păstreze prețuri accesibile, doar că, spun meșterii populari, o ușoară creștere s-a resimțit și în cazul produselor lor, totul din cauza scumpirii materialelor.
Cu răbdare și respect pentru fiecare client în parte, cei doi meșteri populari din Craiova au trecut peste cei doi ani de pandemie, au găsit soluții moderne pe care le-au adaptat și mai mult atelierului lor, mediul online devenindu-le astfel tovarăș de nădejde în aceste vremuri.