Pista de karting eletric de la Craiova, amenajată pe velodromul din Parcul Nicolae Romanescu, a fost inaugurată miercuri, edilul urbei, Lia Olguța Vasilescu anunțând că elevii și studenții vor beneficia de tarife reduse.
În privința tarifelor, acestea pornesc de la 55 de lei/cinci minute și ajung până la 100 de lei pentru modul „race” şi 150 de lei în modul „drift”.
În funcție de anumite servicii pentru care optează utilizatorul tariful crește: filmare cu camera de bord – 30 de lei; filmare din dronă – 100 de lei; set fotografii în format digital – 30 de lei; fotografie printată – 30 lei/bucată, după cum arată proiectul de regulament.
Pentru elevi și studenți se aplică reduceri.
„Avem o hotărâre a Consiliului Local prin care s-a dat posibilitatea să se facă reduceri pentru elevi și studenți. Elevii și studenți vor avea reducere. Este vorba despre suma de 10 lei. Va fi aici în permanență un pompier, cineva care are cursuri de prim ajutor ca să poată acorda acest prim ajutor în caz de nevoie. Noi sperăm că nu va fi cazul, pentru că nu sunt periculoase. Karturile setate la viteze mai mari vor fi folosite de persoane care știu bine regulamentul și care sunt perfecționate deja, s-au rodat înainte și pot merge cu 40 de km la oră. Pista este sigură, dar ne-am luat toate măsurile”, a explicat Lia Olguța Vasilescu, prezentă la evenimentul de inaugurare a pistei.
La rândul său, rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu a precizat că proiectul a fost derulat de către o echipă de studenți.
Valoarea investiției este de 50.000 de dolari, Spînu menționând că numărul karturilor se va dubla.
„Finanțarea a venit de la Fundația Ford. Am aplicat prin Universitate. Acesta este unul dintre cele 20 de proiecte finanțate. 50 de mii de dolari este valoarea. Cei care acordă finanțarea nu au legătură cu Universitatea. Este un concurs de proiecte, iar studenții l-au câștigat. Avem 15 karturi și urmează, probabil încă 15. Nu știu exact lungimea traseului este de 400 de metri. Este gândit de specialiștii de la Facultatea de Mecanică. Am plecat de la 600 și au rămas 400 de metri”, a precizat Cezar Spînu.
Lia Olguța Vasilescu și Cezar Spînu au testat deja circuitul de karting, declarându-se mulțumiți și în siguranță.