Primarul Craiovei: Noi avem cele mai mici cheltuieli pentru proiectarea investițiilor, pentru următorii cinci ani

0
254

Edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a precizat faptul că, în comparație cu alte primării din țară, la Craiova au fost cheltuite cele mai mici sume de bani pentru proiectarea investițiilor pentru următorii cinci ani, adică mai puțin de trei milioane de euro. 

Potrivit primarului, această sumă cheltuită include toate proiectele Craiovei care se vor finanța din fonduri europene, de la bugetul național sau local, cum ar fi: Complexul Sportiv Fan Zone, din Piața Veche, care e deja pe lista sinteză a CNI pentru finanțare, spitalul de pediatrie, reabilitări de spitale, școlile pentru care au fost depuse proiecte de reabilitare pe PNRR, proiecte pentru consolidarea mai multor instituții publice și școli care vor fi depuse mâine la Ministerul Dezvoltării, proiecte de reabilitări de blocuri de locuințe, parcări supraterane, parcuri, regenerare urbană.

„Ca să aveți un ordin de mărime, studiul de fezabilitate pentru spitalul de pediatrie a costat 797.538 de lei, adică 160.000 euro. Într-un alt oraș din România, concursul de soluții pentru un spital de pediatrie, similar ca mărime, a costat 8 milioane de euro. Concursul de soluții nu este un document care se poate depune pentru finanțare, ci e doar un desen, care e anterior documentației necesare! Deci nu 32 de milioane euro cât au mințit unii, ci 3 milioane de euro pentru proiectele care vor aduce câteva sute de milioane de euro Craiovei”, a explicat Vasilescu.

Aceasta a mai spus că, pe PNRR, au fost 17 contracte deja încheiate, care sunt în valoare de 66 milioane de euro și încă 12 cereri în evaluare, în valoare de 31 milioane de euro.

„Cum apar ghidurile pe celelalte programe operaționale, suntem gata să depunem proiectele, pe care deja le-am lucrat”, a conchis Lia Olguța Vasilescu.