Programul Teatrului Colibri în perioada sărbătorilor

0
330

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova poposește la Târgul de Paște, joi, 21 aprilie 2022, ora 18:00, în Piața Viteazu, cu spectacolul De-a capra cu trei iezi“, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub. În distribuție: Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

Publicul este așteptat la teatru de sâmbătă, 30 aprilie, ora 18:00, când este programat spectacolul „Ursul păcălit de vulpe“ de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru. Distribuția: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Marin Fagu, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu; voce: Mugur Prisăcaru.

Duminică, 01 mai 2022, la ora 11:00 călătorim cu „Alis în lumea păpuşilor“, spectacol cu scenariul şi regia de Iulia Cârstea, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alexandru Iosub, versuri Adriana Stamate, coregrafia Anca Tudor, cu actorii: Alis Ianoş, Iulia Cârstea, Oana Stancu, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Voci: Iulia Cârstea, Adriana Stamate, Costel Ionescu.

În week-end-ul 23 – 24 aprilie, la Teatrul Colibri nu sunt programate spectacole.

Agenția de bilete va fi închisă în perioada 22 – 25 aprilie, urmând să își reia programul normal de marți, 26 aprilie, astfel: până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 /16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.

Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.

După ora începerii spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis! Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma la următoarele spectacole.

Echipa Teatrului Colibri vă dorește vacanță de poveste și Sărbători pascale frumoase alături de cei dragi!