Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C.S.Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române, și Consiliul Județean Dolj, organizează în perioada 11-12 mai 2023 Simpozionul național „Oltenia-Conexiuni istorice, identități în dialog”.
Manifestarea, care își propune să promoveze dialogul interdisciplinar, reprezintă nu numai un eveniment științific de tradiție, ci mai ales o exprimare a deschiderii spre universități, biblioteci, arhive, muzee locale și nu numai, invitate să se familiarizeze cu preocupările și realizările științifice ale Institutului craiovean și să colaboreze mai strâns pentru beneficiul local, regional sau național, în domeniile în care au expertiză cercetătorii institutului.
Deschiderea simpozionului va avea loc joi, 11 mai 2023, la ora 10.00, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.
După sesiunea în plen, la ora 12.00, va avea loc lansarea volumelor „Românii din Peninsula Balcanică în documente din arhiva diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe (1921-1972)”, editori Alina Berciu-Drăghicescu, Florin C. Stan, Dan Taloș, volumul I, București, Editura Institutului Cultural Român, 2022 și volumul II, București, Editura Etnologică, 2023, lansare care va fi moderată de cs. III, dr. Simona Lazăr.
Joi, începând cu ora 15.00 și vineri, începând cu ora 9.00, comunicările științifice vor fi prezentate pe platforma on-line, pe secțiunile stabilite cu următoarele arii tematice:
– Descoperiri arheologice și cercetări cu privire la istoria veche și medie a Olteniei
– Valori culturale între tradiție și contemporaneitate
– Realități socio-economice în Oltenia modernă și contemporană
– Perspective juridice și realități (inter)naționale
– Interferențe culturale și lingvistice
La această ediție a simpozionului participă cercetători de profil variat, reprezentanți ai instituțiilor, societăților și revistelor academice care vor aborda subiecte de actualitate.
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor științifice pe care Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C. S. Nicolăescu-Plopșor” le desfășoară, având ca tematică istoria Olteniei, una dintre provinciile românești înzestrată cu o multitudine de valori și fapte remarcabile.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”