Acasă#asaelaCraiova in WEEK-ENDTârgul de Paște Craiova revine într-un peisaj de poveste . Vezi intreg...

Târgul de Paște Craiova revine într-un peisaj de poveste . Vezi intreg programul

Căsuțe unicat, roată gigant, decorațiuni luminoase, produse tradiționale, cadouri handmade, spectacole și ateliere interactive sunt câteva dintre atracțiile pregătite de Primăria Craiova pentru perioada Târgului de Paște. Timp de trei săptămâni, Parcul Nicolae Romanescu își așteaptă vizitatorii să descopere cea mai frumoasă poveste de primăvară.

Târgul de Paște se va deschide vineri, 19 aprilie 2024 și va oferi o experiență de neuitat, având în vedere că tema ediției din acest an este „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.

Astfel, deja sunt pregătite să-și primească oaspeții căsuțele piticilor din jurul foișorului de la Casa Bibescu, casa din pădure a prințesei, palatul vrăjitoarei, dar și toate celelalte elemente de butaforie ce fac parte din atmosfera magică a copilăriei.

O noutate pentru acest an este scena religioasă a Învierii Domnului, creată în colaborare cu Mitropolia Olteniei și care va introduce vizitatorii în atmosfera binecuvântată a sărbătorii.

Cei care vor alege să petreacă o zi în Târgul de Paște vor avea la dispoziție o varietate de ateliere interactive, expoziții și spectacole, vor putea participa la diferite concursuri (de șah, Easter Egg Hunt etc.) sau vor asista la activitățile artiștilor ambulanți ce vor poposi în Tabăra Cavalerilor, amplasată lângă Castelul Fermecat, în perioada 1-8 mai.

Roata gigant, roller coaster, Zoo, bărcuțele și carturile electrice completează peisajul unui eveniment dedicat tuturor vârstelor, iar atmosfera de basm va fi întregită de explozia de culoare dată de zecile de mii de narcise, zambile și lalele plantate în toate zonele parcului.

Căsuțele cu bunătăți culinare, sucuri și produse handmade de la foișor și din zona locurilor de joacă vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00, iar Parcul Nicolae Romanescu, mai înflorit ca niciodată, va rămâne deschis în fiecare seară, până la ora miezul nopții.

Pentru cei care doresc să nu mai aibă grija parcării pentru mașina personală, dar și pentru vizitatorii care vor să facă un tur al celor mai frumoase obiective cultural-turistice din Craiova, RAT Craiova a pus la dispoziție, în această perioadă, și Autobuzul turistic.

Autobuzul supraetajat va circula în intervalul orar 10.00 – 20.00, cu plecare la fix de la Sala Polivalentă și va avea următoarele stații:

– Grădina Botanică – stația de la Schmit,

– Palatul Administrativ – stație la English Park,

– fosta Casă a Căsătoriilor – str. C.D. Fortunescu,

– Parcul Nicolae Romanescu

Prețul biletului va fi de 3 lei și se va putea achiziționa direct din autobuz.

Serviciul Imagine

Primăria Municipiului Craiova

 

Must Read

spot_img
error: Content is protected !!