CS Universitatea Craiova s-a impus în derby-ul cu Rapid, 1-0, punând capăt seriei de șapte meciuri consecutive fără victorie.
Koljic a înscris în minutul 4 unicul gol al meciului, după o acțiune în care defensiva giuleștenilor a fost făcută șah-mat.
În plină criză provocată de focarul de COVID-19 din lot, trupa lui Laurențiu Reghecampf a găsit, în cele din urmă, suficiente resurse pentru a alinia un prim „11” competitiv. Cum replica giuleștenilor a fost neașteptat de palidă, nici n-a mai fost nevoie de toate piesele de bază pentru ca punctele să rămână pe „Oblemenco”.
Doar patru minute a rezistat echipa lui Mihai Iosif în Bănie. Cu doar trei pase, alb-albaștrii au reușit să pună pe butuci întreaga apărarea a Rapidului. Andrei Ivan l-a găsit ideal pe Koljic, iar instinctul de atacant veritabil al bosniacului a ieșit la suprafață: preluare perfectă și finalizare necruțătoare, 1-0. Cu greu s-au trezit alb-vișiniii din pumni.
CS Universitatea Craiova – Rapid, echipe de start:
CSU Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, M. Constantin, Bancu – Screciu, Al. Crețu – Gustavo, Vînă, Ivan – Koljic
Rezerve: Lazar, Mitran, Vătăjelu, Mateiu, Markovic, Câmpanu, Baiaram, Căpățână, D. Sala
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Rapid: H. Moldovan – Acuna, Săpunaru, Dandea, J. Morais – Albu, Crepulja, R. Ilie – Sefer, Ad. Bălan, Stahl
Rezerve: Drăghia, Goge, Onea, Alami, Pănoiu, Kait, Carnat, Vojtus
Absenți: Belu, Al. Ioniță II, Hlistei, Dr. Grigore, Carnat (accidentați)
Antrenor: Mihai Iosif
Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Arbitru: Horațiu Feșnic / A1: Ovidiu Artene, A2: Mircea Orbuleț
sursa: gsp.ro